Trăsăturile credinţei islamice
Islamul este ultima religie divină pogorâtă, iar una dintre învăţăturile sale este aceea a monoteismului; un musulman neasociind nimic în adorarea lui Allah, Preaînaltul şi Preaslăvitul, după cum ne arată Allah în Coranul cel Nobil, unde ne spune:
Islamul provine de la rădăcina "sa-la-ma", care înseamnă, în limba arabă, supunere, și aceasta se concretizează într-un fel cum Allah Preaslăvitul și Preaînaltul vrea de la tine să fiți în adorarea sa Acceptarea islamului este o binecuvântare şi un dar divin şi nu beneficiază de el decât acela pe care l-a ales Allah pentru aceasta. Aşadar, încearcă să te numeri şi tu printre aceşti câştigători prin valorificarea ocaziei de a urma aceasta religie corectă, singura modalitate prin care Allah acceptă să fie adorat.
Deoarece este mai mult decât o credinţă sau o religie, islamul este numit „diin”, care înseamnă un mod de viaţă. Acesta are soluţii pentru toate problemele oamenilor şi este potrivit tuturor timpurilor şi locurilor. Datorită acestei apropieri holistice a islamului de viaţă, acesta deţine o serie de caracteristici care îl fac să fie diferit de toate celelalte religii. În paginile care urmează, vom menţiona câteva dintre acestea.
Deşi este la baza întregii creaţii, această natură înnăscută a omului (fitrah) este afectată de factorii ambianţi (societatea, familia în care s-a născut), care o pot deforma şi devia de la drumul cel drept şi denatura până într-acolo încât omul poate ajunge să îi facă asociaţi lui Allah sau să adore pe altcineva, sau altceva în locul Său, sau să nege chiar Existenţa Sa, Preaînaltul.
Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
“Fiecare copil este născut într-o stare de «fitrah», apoi părinții lui îl fac pe el evreu, creștin sau zoroastru. Aceasta este așa cum animalul are puiul său perfect. Vedeți o mutilare în el?” (Bukhari şi Muslim)
Islamul aderă la o formă strictă, monoteistă. Mărturisirea de credinţă este cheia prin care cineva devine musulman. În virtutea acesteia, Allah a creat tot ceea ce există, precum Raiul şi Iadul şi ea este cea la care au chemat toţi profeţii şi trimişii (Pacea fie asupra lor!), începând cu Noe şi până la încheietorul acestora – Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Allah Preaînaltul spune:
“Lui Allah I se cuvine credinţă curată. Iar aceia care şi-au luat Ocrotitor în locul Lui (zicând): «Noi nu-i adorăm pe ei decât pentru Ca ei să ne apropie de Allah», Allah va judeca între ei în cele în care ei nu se înţeleg. Allah nu-l călăuzeşte pe cel care este mincinos şi nemulţumitor.” [Coran, 21:25]
Mărturisirea de credinţă include:
Nevoia omului de a I se supune şi a Îl adora pe Allah este o nevoie înnăscută şi naturală a sa, după cum trupurile lor au nevoie de mâncare şi băutură pentru a continua să trăiască. Tot astfel şi sufletele lor au nevoie de hrană spirituală, pentru a găsi liniştea şi pacea. Acesta este un fapt evident în cazul tuturor oamenilor. Fără de excepţie, ei sunt într-o permanentă căutare a acelui „adorat” spre care să se îndrepte nevoile lor şi prin încrederea în care să găsească ei liniştea şi pacea sufletească.
Încă din timpul Profetului Adam şi până la Profetul Noe (Pacea fie asupra lor!), omenirea Îl adoră pe Allah, Cel fără parteneri, ca Unic Adorat. Politeismul a apărut în rândul neamului lui Noe (Pacea fie asupra sa!), când oamenii au început însă să Îi facă asociaţi lui Allah şi să adore idolii, iar aceasta a reprezentat începutul ivirii politeismului şi a diversificării acestuia, apărând cei care adorau pietrele, şi pomii, şi animalele, şi chiar unele fenomene naturale. Pentru ei au fost trimişi profeţii care să îi întoarcă la credinţa curată şi la mărturisirea sinceră a Unicităţii lui Allah.
O modalitate specifică de adorare este întâlnită până la urmă şi în cazul ateului care nu crede în existenţa lui Allah (şi căutam adăpost la Allah de aceasta) de vreme ce el adoră şi se supune propriilor sale pofte şi dorinţe şi Şeitanului său şi celor rele spre care îl înclină pe el sinele său şi poftele sale. Aceasta însă nu reprezintă decât cea mai înaltă formă de nedreptate, atât pentru sinele său, cât şi pentru ceilalţi: pentru sinele său întrucât trăieşte el în această viaţă lumească fără un scop precis, cu sinele gol şi teamă în suflet, şi neaşteptându-l în Viaţa de Apoi decât Focul ce arde cu flacără, unde nu va arde decât cel mişel, care tăgăduieşte şi întoarce spatele (călăuzirii).
În acelaşi timp, aceasta reprezintă o nedreptate şi pentru ceilalţi întrucât el va da frâu liber poftelor şi dorinţelor sale chiar şi dacă aceasta va fi în detrimentul celorlalţi, deoarece pentru el nu există principii pe care să le respecte şi nici credinţe care să îl oprească şi să îi ofere lui cadrul pentru a discerne între ceea ce este permis şi ceea ce este interzis şi între ceea ce se cuvine şi ceea ce nu se cuvine. Allah Preaînaltul spune:
“Îl vezi tu pe acela care şi-a luat poftă să drept Dumnezeu al lui cu bună ştiinţă şi pe care Allah îl duce în rătăcire şi-i pecetluieşte auzul său şi inima sa şi întinde un văl peste vederea lui? Cine-l va călăuzi pe el după Allah? Oare voi nu luaţi aminte?” [Coran, 45:23]
În general, dacă vei privi tu împrejurul tău, îi vei afla printre oameni pe aceia care adoră împreună cu Allah şi alţi „dumnezei”, aşa cum îi vei găsi şi pe cei care adoră pe altcineva în afară de Allah. Îi vei găsi însă şi pe cei ce se deosebesc de aceştia şi anume musulmanii. Ei sunt cei care au o credinţă dreaptă şi care, adorându-L, şi-au supus sinele lor lui Allah, Cel fără parteneri, Care nu are pe nimeni asociat şi nici egal.
Îi vei găsi pe iudeii care au deviat şi au considerat că Uzeir este fiul lui Allah, şi tot astfel şi pe creştinii ce au denaturat credinţa şi au susţinut că Isus, Mesia (Pacea fie asupra sa!), este fiul lui Allah; fără a mai aminti însă şi de celelalte grupări care preaslăvesc „adoraţi” precum idoli, animale şi stele, pe care o minte dreaptă şi o fire naturală înnăscută a omului nu pot decât să îi renege pe toţi aceştia, negându-i şi, de asemenea, respingându-i cu inimile sincere şi curate. Allah Cel Preamăreţ spune:
"Aceia pe care voi îi invocaţi în locul lui Allah sunt robi asemenea vouă. Invocaţi-i, aşadar şi să vă răspundă, dacă voi sunteţi cu Adevărul!” [Coran, 7:194]
Însă, islamul a limitat domeniile în care a chemat la folosirea intelectului şi a raţiunii numai la acele aspecte la care omul poate avea acces prin puterea sa de înţelegere şi prin capacitatea sa de percepţie imediată, prin simţurile sale.
În ceea ce priveşte însă tainele „necunoscutului” pe care simţurile nu le pot percepe şi nici pricepe, nu este loc pentru intervenţia intelectului şi a raţiunii; şi aceasta întrucât în cazul lor folosirea intelectului face parte dintre actele în care se produce un consum de energie şi efort în chestiuni de pe urma cărora nu se obţine niciun beneficiu. Oamenii nu pot cunoaşte aceste taine ale „necunoscutului” decât prin intermediul profeţilor pe care Allah i-a trimis special pentru a transmite mesajul cu privire la acestea. Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Glorios:
“(Numai El este) Ştiutorul necunoscutului şi El nu descoperă taina Sa nimănui. ~ Afară de acela pe care îl alege ca trimis şi face să meargă înaintea lui şi în urma lui păzitori.” [Coran, 72:26]
Învăţăturile islamului în ansamblul lor, prin adevărul, relevanţa şi beneficiile lor pentru omenire, se adresează unei minţi drepte şi unei cugetări luminate şi imparţiale. Atât prescripţiile, cât şi restricţiile sunt corecte şi nu există în ele nicio nedreptate. Islamul nu îndeamnă la ceva decât dacă există în aceasta un beneficiu absolut sau aşteptat; şi nu opreşte de la ceva decât dacă în acesta se află un rău absolut ori stricăciunea sa este mai mare decât beneficiul adus. Acesta nu este însă un secret, ci este un fapt accesibil pentru oricine se apleacă în cugetare asupra textelor coranice şi a relatărilor autentice despre Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).
În islam, „Legea” nu este instituită de către oameni, care, prin natura lor, sunt supuşi schimbărilor şi greşelilor, fiind influenţaţi de o serie de factori culturali, genetici sau de mediu. Allah Preaînaltul spune:
“Şi oare voiesc ei judecata din vremea păgâniei? Dar cine, oare, ar putea fi mai bun judecător decât Allah, pentru un neam care se crede statornic?” [Coran, 5:50]
Astfel, islamul este singura religie care nu a suportat vreo deformare şi nici modificare de-a lungul timpului, iar textele (pe care ea se bazează) nu au suferit nici sustrageri şi nici adăugiri, şi aceasta datorită faptului că sursele pe care se bazează teologia islamică nu sunt altele decât cele amintite în paginile ce urmează.
Sursele Legislaţiei islamice
Întrucât Coranul reprezintă o formă de adorare prin memorarea şi recitarea lui, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
“Oricine recită o literă din Coran va primi zece răsplăţi. Şi nu spun că alif-lam-mim este o literă, ci alif este o literă, lam este o literă şi mim este o literă.” (Tirmidhi)
Sunnah reprezintă cea de-a doua bază a Legislaţiei islamice şi totodată o explicitare a Coranului cel Nobil, precum şi interpretarea şi exemplificarea practică a numeroase prescripţii religioase.
Sunnah a fost protejată de contaminarea, denaturarea şi adăugarea în ea a ceea ce nu îi aparţine, după protejarea ei de către Allah, de învăţaţi pioşi şi drepţi, care au pus propriul lor sine şi vieţile lor în slujba studiului relatărilor despre Profetul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) – ahadith – şi studierea lanţului de transmiţători şi a textului hadith-urilor şi a gradului de autenticitate a acestora, precum şi a caracteristicilor celor care le-au relatat şi a nivelului lor de modificare şi afectare. Ei au verificat astfel toate hadith-urile care au fost relatate despre Profetul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi nu a fost acceptat dintre acestea decât acelea care s-au dovedit a fi cu adevărat dintre spusele autentice ale Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Astfel, a devenit posibil ca ele să ajungă la noi pure, limpezi şi lipsite de relatări nadevărate ori mincinoase.
Islamul este un mesaj universal, adresat tuturor oamenilor, fără diferenţieri în funcţie de culoarea pielii acestora, de originea lor, de timpul în care ei trăiesc sau de limba folosită. Pe scurt, islamul este religia în care toţi oamenii sunt egali şi aceasta nu are ca bază culoarea, limba, teritoriul, originea, epoca sau locul cărora aparţin, ci, dimpotrivă, are la temelie un set de credinţe („aqidah”) clare şi fixe, care îi unesc pe aceştia.
Astfel, oricine crede în Allah ca Domn, în islam ca religie şi în Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ca Profet a intrat sub steagul islamului (şi a devenit musulman), indiferent de timpul şi de locul în care el vieţuieşte. Diferit de aceasta, dacă vom observa oricare alta dintre religiile precedente, chiar şi dacă ele s-au asemănat islamului din punct de vedere al credinţelor, ele s-au adresat doar unui popor anume şi unui timp anume, iar reglementările şi legile acestora au fost specifice doar timpului acelui popor şi epocii în care el trăia şi nu sunt aplicabile şi altora.
Aşa este şi exemplul profetului Moise (Pacea fie asupra sa!), care nu a fost trimis decât pentru neamul lui Israel, după cum ne spune Allah Preaînaltul în Coranul cel Glorios:
“Şi Noi i-am dat lui Moise Cartea, pe care am făcut-o drept Călăuză pentru fiii lui Israel, (zicând): «Nu luaţi un alt ocrotitor afară de Mine!»” [Coran, 17:2]
Odată cu scurgerea timpului peste neamul lui Israel, acesta a deviat de la Calea lui Allah pe care le-o vădise profetul Moise (Pacea fie asupra sa!) şi s-au rătăcit ei de la drumul cel drept. De aceea, Allah l-a trimis oamenilor pe Isus (Pacea fie asupra sa!) pentru a îi readuce pe ei la Calea cea Dreaptă şi a îi călăuzi către ea, după cum ne spune Allah Preaînaltul:
“Şi l-am trimis Noi, după ei, pe Isus, fiul Mariei, întărind (Torah) care se afla dinaintea lui şi i-am dat lui Evanghelia, în care este călăuzire şi lumină, întărind Torah care se afla dinaintea lui, şi drept călăuzire şi îndemnare pentru cei cucernici.” [Coran, 5:46]
Apoi, după un timp de la trimiterea acestor profeţi, l-a trimis Allah pe Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ca Mesager pentru cele două lumi, a oamenilor şi djinnilor, şi a încheiat prin el mesajele trimise omenirii. Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Nobil:
“Ei au socotit Ceasul drept minciună, însă Noi am pregătit vâlvătăile pentru cei care tăgăduiesc Ceasul.” [Coran, 25:11]
Cu toate că islamul este un mesaj universal, el nu obligă oamenii să accepte islamul după cum ne spune Allah Preaînaltul în Coranul cel Sfânt:
“Spune: «Adevărul vine de la Domnul vostru! Cine voieşte să creadă şi cine voieşte să nu creadă!» Noi am pregătit pentru nelegiuiţi un Foc ale cărui (flăcări) îi înconjoară din toate părţile, iar atunci când vor cere ei ajutor, li se va veni lor în ajutor cu o apă ca fierul topit, ce le va frige feţele. Cumplită băutură şi cumplit sălaş!”[Coran, 18:29]
Una dintre caracteristicile principale ale islamului, care a favorizat răspândirea acestuia, este aceea că este o credinţă a moderaţiei, care adoptă calea de mijloc, facilitând înţelegerea şi învăţarea, precum şi toleranţa în interrelaţionare. Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
“Cea mai plăcută credinţă (diin) pentru Allah este credinţa moderată, care este uşoară.” (Bukhari)
Islamul este religia care nu îi cere omului să facă nimic mai mult decât ceea ce este în putinţa sa, atât în privinţa vorbelor, cât şi a faptelor. Cum ar putea fi altfel de vreme ce ea este religia „naturii înnăscute” a omului (fitrah), pe care, departe de a i se opune, o favorizează şi o urmează, prescriind doar acele acte de adorare care se află în concordanţă cu capacităţile acesteia. Allah Preaînaltul spune:
“Şi la câte cetăţi nu le-am dat Eu răgaz, în vreme ce ele erau nelegiuite! Însă apoi le-am luat Eu (cu pedeapsă)! Şi la Mine este Întoarcerea!” [Coran, 22: 78]
Toleranţa islamului se răsfrânge şi în facilitatea legilor sale, a uşurinţei actelor de adorare şi a vastităţii şi simplicităţii pe care o manifestă toate reglementările şi actele sale. Astfel, se doreşte evitarea dificultăţilor şi îndepărtarea greutăţilor în sensul oferirii fiecăruia după capacităţile pe care le are pentru a le împlini. Aceasta se poate observa în toate aspectele vieţii musulmanului. Spre exemplu, Allah nu pedepseşte persoana care este obligată să mănânce din lucrurile care îi sunt interzise, mai ales dacă ea face acest lucru pentru a nu îşi pune viaţa în pericol. Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul spune în Coranul cel Glorios:
“O, voi cei care credeţi! Mâncaţi din bunătăţile pe care vi le-am dăruit şi mulţumiţi lui Allah dacă numai pe El voi Îl adoraţi!” [Coran, 2:172]
Prescripţiile islamice sunt aşadar construite pe acest sistem Divin pe care l-a indicat Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul în Coranul cel Sfânt:
“Allah nu impune niciunui suflet decât ceea ce este în putinţa lui. El are ca răsplată ceea ce şi-a agonisit (faptele bune) şi împotriva lui ceea ce a dobândit (faptele rele)...” [Coran, 2:286]
De asemenea, Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
“Orice v-am interzis, evitaţi. Şi orice v-am poruncit să faceţi, faceţi cât de mult este posibil, cu adevărat cei dinaintea voastră au fost pierduţi din cauza întrebărilor lor persistente şi diferenţei dintre ei şi profeţii lor.” (Muslim)
Însă, trebuie avut în vedere faptul că toleranţa şi facilitarea normelor şi reglementărilor islamului nu înseamnă îndepărtarea de bazele religioase autentice şi de religie, şi nici devierea de la acestea, şi nici considerarea ca fiind permis a ceea ce este interzis, şi nici interzicerea a ceea ce Allah a permis. Moderaţia nu înseamnă, de asemenea, neglijenţa şi delăsarea în privinţa aplicării reglementarilor şi a executării prescripţiilor, ori detaşarea de conceptele islamice şi manierele generale; iar toleranţa şi uşurinţă vin în sensul îndepărtării de dificultăţi, greutăţi, greşeli şi păcate.
Aishah, soţia Profetului, (Allah să fie mulţumit de ea!), a spus: “Ori de câte ori Profetului i s-a dat posibilitatea să aleagă între două chestiuni, el o alegea (întotdeauna) pe cea mai uşoară, atâta timp cât acest lucru nu a fost un păcat, însă dacă acesta a fost un păcat, el a fost cel mai strict în a-l evita...” (Muslim)
Prin perfecţiunea sa, islamul a anulat toate religiile de dinaintea sa, iar Allah i-a cerut omului să nu Îl adore decât pe El, Cel care nu are pe nimeni egal.
Sistemele religioase anterioare islamului nu ofereau astfel un model unitar, care să răspundă soluţionării tuturor chestiunilor vieţii şi convieţuirii oamenilor, prin reglementari şi îndrumări specifice. Spre deosebire de acestea, islamul a venit întru completarea şi reglementarea tuturor aspectelor vieţuirii şi a cuprins chestiuni legate atât de viaţa cotidiană a omului, cât şi de religia sa. Acest fapt a fost afirmat şi de Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care a spus:
“Exemplul meu şi al profeţilor care au fost înaintea mea este asemeni unei persoane care a construit o casă frumoasă. Casa avea o formă perfectă şi era deosebit de frumoasă, cu excepţia unui singur colţ, de unde lipsea o cărămidă. Oamenii care treceau prin preajmă se opreau să o admire, însă nu se puteau opri să nu se întrebe ce s-a întâmplat, de ce proprietarul nu a terminat-o, completând cărămida lipsă... Eu sunt această cărămidă lipsă, sunt ultimul dintre profeţi, Pecetea Profeţilor, trimis pentru întreaga umanitate.” (Bukhari şi Muslim)
În virtutea acestei perfecţiuni, Allah a promis să protejeze islamul până în Ziua de Apoi, spre deosebire de religiile anterioare a căror apărare şi protejare nu Şi-a asumat-o Allah, întrucât ele nu au fost pogorâte decât pentru anumite timpuri şi pentru anumite popoare. Allah Preaînaltul spune:
“Într-adevăr, Noi am pogorât Coranul şi Noi îi vom fi păzitori!” [Coran, 15:9]
Cu adevărat, islamul este religia clarităţii, în care nu există nici obscurităţi şi nici ascunzişuri. Aceasta este descrierea Coranului, care este sursa de bază a credinţei islamice. El este o „Carte Limpede” şi o sursă de călăuzire pentru întreaga omenire. Allah Preaînaltul spune:
“O, oameni ai Scripturii! A venit la voi Trimisul Nostru ca să vă arate multe lucruri din cele pe care voi le-aţi ascuns din Scriptură, trecând peste multe altele. V-au venit vouă o lumină şi o Carte Limpede de la Allah.” [Coran, 5:15]
Fiecare om are dreptul să pună întrebări cu privire la acele chestiuni pe care nu le poate înţelege, deoarece islamul nu este dintre religiile care se întemeiază pe principiul „crede şi nu cerceta”. Cu toate acesta, însă, răspunsul la întrebările legate de religie nu au fost lăsate în mâna oricui, ci le-a fost dat dreptul de a răspunde la acestea numai savanţilor musulmani şi celor specializaţi în Shari’ah islami’a (Legislaţia islamică), cei care s-au dedicat cercetării şi studiului în acest domeniu; căci, după cum dacă eşti bolnav, cauţi opinia unui doctor calificat, iar dacă ai probleme legate de inginerie cauţi răspunsuri la ingineri, şi răspunsurile la întrebările religioase trebuie căutate la cei care şi-au dedicat viaţa studiului acesteia. Allah Preaînaltul spune:
“Şi nu am trimis mai înainte de tine decât numai bărbaţi, cărora Noi le-am pogorât revelaţii. Întrebaţi-i pe oamenii pricepuţi în cărţi, dacă voi nu ştiţi.” [Coran, 16:43]
În islam, nu exista chestiuni „tabu”, în care să fim obligaţi să credem fără a putea întreba, decât cu privire la cele pe care mintea umană nu le poate cuprinde şi nu le poate înţelege, acestea fiind dintre „tainele necunoscutului”, pe care Domnul nostru, Preaslăvitul şi Preaînaltul, le-a lăsat necunoscute pentru noi datorită faptului că, prin natura sa, omul nu ar avea niciun folos din cunoaşterea lor.
“Alif, Lam, Mim. ~ Aceasta este Cartea cea, fără îndoială; Ea este Călăuză pentru cei smeriţi, ~ Care cred în cele nevăzute şi împlinesc rugăciunea (as-Salah) şi din ceea ce le-am dăruit fac milostenie. ~ Şi care cred în ceea ce ţi-a fost pogorât ţie şi în ceea ce a fost ogorât înaintea ta şi în Viaţa de Apoi ei se încred. ~ Aceia sunt călăuziţi de Domnul lor şi aceia sunt izbânditori.” [Coran, 2:1-5]
Shari’ah (Legislaţia islamică) este construită pe principiul pozitivismului şi nu este izolată de ceea ce o înconjoară. Dimpotrivă, ea este o lege deschisă, care prescrie răspândirea bunătăţii, speranţei, păcii şi a dragostei pentru binele celorlalţi, şi nu consideră că este suficient ca musulmanul să fie bun doar cu el însuşi, ci, fără doar şi poate, el trebuie să fie şi în raport cu ceilalţi, pozitiv în raport cu societatea în care trăieşte. El trebuie să fie un izvor de bunătate în interiorul acesteia prin învăţarea celui neştiutor şi îndreptarea celui rătăcit, prin îndemânarea la ceea ce este bun şi oprirea de la ceea ce este rău, precum şi prin chemarea la adorarea lui Allah şi credinţa în Unicitatea Acestuia. Allah Preaînaltul spune:
“Să se facă din voi o comunitate care să cheme la tot ceea ce este bun, să poruncească ceea ce este drept (ma’ruf) şi să oprească de la ceea ce este nedrept (munkar)! Aceştia sunt cei care izbândesc.” [Coran, 3:104]
Mai mult decât atât, Shari’ah (Legislaţia islamică) arată dragoste pentru alţii şi îşi doreşte bunăstarea acestora, iar aceasta este dintr calităţile musulmanului, care completează adorarea lui Allah. Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
“Niciunul dintre voi nu este cu adevărat credincios până când nu iubeşte pentru fratele său ceea ce iubeşte pentru sine.” (Bukhari)
De asemenea, Profetul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a mai spus:
“Cel care cheamă la Calea cea Dreaptă va fi el răsplătit cu o răsplată asemenea celui care urmează aceasta (la care el a chemat).” (Muslim, Tirmidhi şi Abu Dawud)
Islamul este o religie deschisă dezvoltării, acompaniatoare a a ceea ce este nou dintre schimbări şi cuprinzătoare a ceea ce există dintre progrese şi tocmai aceste calităţi sunt cele care o fac potrivită pentru toate vremurile şi locurile. Islamul a venit cu concepte, baze şi fundamente unitare şi cuprinzătoare, care nu se înlocuiesc şi nici nu se modifică odată cu schimbarea timpului sau a spaţiului; precum rugăciunea, numărul de raka’at (unităţi de rugăciune) şi intervalele de timp aferente acesteia, zakat-ul (dania anuală obligatorie), procentele acesteia şi ceea ce se impune în această privinţă, postul şi timpul lui, pelerinajul, caracteristicile acestuia, timpul lui şi regulile lui s.a.m.d.
Ceea ce este nou şi noile cerinţe sunt supuse aprecierii conform reglementărilor Coranului cel Nobil şi ale relatărilor autentice cu referire la învăţăturile Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Astfel, cele care sunt găsite în interiorul acestora sunt luate ca atare, iar cele care nu sunt prezente ca atare sunt supuse analizei (ijtihad) savanţilor musulmani în timpul şi locul specific lor, în sensul atingerii interesului general şi al concordanţei cu epoca şi starea societăţilor lor. Aceasta se face prin intermediul luării în considerare a situaţiilor posibile din Coran şi Sunnah şi expunerea a ceea ce este nou normelor Legislaţiei islamice generale, care îşi are baza în Coran şi Sunnah. Scopul suprem al acestui fapt este acela de a găsi ceea ce este benefic pentru om, dar fără a intra în conflict şi fără a se opune textului Legislaţiei islamice. Astfel, islamul poate fi un însoţitor pentru fiecare epocă şi poate ţine pasul cu cerinţele societăţii. Acestea au fost şi îndrumările Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care a spus:
“Atunci când Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a avut intenţia de a-l trimite pe Mu’adh ibn Jabal (Allah să fie mulţumit de el!) în Yemen, l-a întrebat: «Cum vei judeca dacă apare un caz în care tu trebuie să decizi?» El a răspuns: «Voi judeca în funcţie de ceea ce este în Cartea lui Allah.» Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a întrebat: «Şi ce vei face dacă nu găseşti ghidare în Cartea lui Allah?» El a răspuns: «Atunci, după Sunnah Mesagerului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).» El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a întrebat: «Şi ce vei face dacă nu găseşti ghidare în Sunnah Mesagerului şi nici în Cartea lui Allah?» El (Mu’adh) a răspuns: «Voi face tot ce pot pentru a-mi forma o opinie şi nu voi precupeţi niciun efort.» Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a bătut pe piept şi a spus: «Toată slava I se cuvine lui Allah, care l-a ales pe mesagerul Mesagerului ca să fie pe placul Mesagerului.»” (Abu Dawud)
Islamul răspunde într-un echilibru uimitor necesităţilor spirituale şi materiale ale omului, respingând favorizarea unui aspect în defavoarea altuia. Allah Preaînaltul spune:
“Ci caută cu ceea ce ţi-a dăruit Allah Casa cea veşnică! Şi nu uita partea ta din această viaţă! Şi fă bine, aşa după cum şi Allah ţi-a făcut ţie bine! Şi nu umbla după stricăciune pe Pământ, fiindcă Allah nu-i iubeşte pe cei care fac stricăciune.” [Coran, 28:77]
În viziunea islamului, sufletul omului a fost creat de către Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul, care l-a trimis pe Pământ pentru a Îl adora pe Allah şi a urma Legea Sa. El a creat astfel şi un trup care să vină în completarea sufletului şi care să i se potrivească, cu scopul ca, prin intermediul trupului, sufletul să poată împlini cele pe care Allah i le-a prescris dintre actele de adorare, drepturile şi stăpânirea Pământului. Allah Preaînaltul spune:
“El este acela care v-a făcut pe voi urmaşi pe Pământ, care v-a ridicat pe unii dintre voi deasupra altora, în trepte, pentru a vă încerca întru ceea ce v-a dat. Cu adevărat, Domnul tău este repede la pedeapsă, însă El este Ghafūr (Atoateiertător), Rahiim (Îndurător).” [Coran, 6:165]
În Islam, nu există ideea de ascetism şi nici de celibat şi izolare de lume, precum şi delăsarea de plăcerile cele drepte pe care Allah le-a creat şi le-a înfrumuseţat pentru robii Săi. Allah Preaînaltul spune:
“Spune: «Cine a oprit podoabă orânduită de Allah, pe care El a făcut-o pentru robii Săi şi bunătăţile cele trebuincioase pentru vieţuire?» Spune: «Ele sunt pentru aceia care cred în viaţa lumească şi numai pentru ei în Ziua Învierii. Astfel facem Noi versetele Noastre limpezi pentru nişte oameni care ştiu».” [Coran, 7:32]
În acelaşi timp, însă, religia nu reprezintă o complacere în viaţa lumească şi o înecare fără de control în dorinţele şi plăcerile acesteia. Islamul este religia echilibrului şi a căii de mijloc, care a făcut posibil să existe o legătură între religie şi viaţa de zi cu zi a omului, nefavorizând niciunul dintre aceste aspecte în defavoarea celuilalt. Astfel, a fost prescris echilibrul între trup şi suflet şi i s-a prescris musulmanului ca, în cazul care acesta este acaparat de viaţa lumească, să îşi reamintească de nevoile sale sufleteşti prin împlinirea celor pe care Allah Preaînaltul le-a prescris pentru el, după cum ne spune în Coranul cel Glorios:
“O, voi cei care credeţi! Când se cheamă la rugăciune (as-Salah), în Ziua de vineri, grăbiţi-vă la pomenirea lui Allah şi lăsaţi negoţul! Aceasta este mai bine pentru voi, dacă (voiţi să) ştiţi.” [Coran, 62:9]
De asemenea, în cazul adâncirii sale în actele de adorare, i s-a cerut lui reamintirea nevoilor sale materiale, precum cererea şi dobândirea îndestulării sale, după cum spune Allah Preaînaltul:
“Apoi, după ce rugăciunea (as-Salah) a fost îndeplinită, răspândiţi-vă pe Pământ şi căutaţi Harul lui Allah şi pomeniţi-L mult pe Allah, pentru că voi să izbândiţi!” [Coran, 62:10]
Islamul încurajează omul să reunească aceste două caracteristici, după cum spune Allah:
“(Ei fac astfel) pentru că Allah să le răsplătească faptele cele mai frumoase pe care le-au săvârşit şi să le adauge şi din Harul Său, căci Allah îi dăruieşte fără socoteală aceluia care voieşte El.” [Coran, 24:38]
Astfel, islamul face posibilă uniunea drepturilor trupului şi a sufletului, iar aceasta vine în concordanţă cu Legea Divină în care nu există nici exagerări şi nici neglijenţe. Tot astfel, musulmanului i se cere să se controleze pe sine şi să-şi autoevalueze toate acţiunile cărora le da curs, conform Cuvântului lui Allah:
“Cel care a făcut un bine cât un grăunte de colb, îl va vedea, ~ După cum, cel care a făcut un rău cât un grăunte de colb, îl va vedea.” [Coran, 99:7-8]
De asemenea, musulmanului i se cere să aibă grijă de trupul său prin beneficierea de cele cu care l-a îndestulat Allah dintre bunătăţi cum sunt mâncarea, băutura, locuinţa şi căsătoria, precum şi conservarea acestor binecuvântări prin îndepărtarea de la risipirea lor mai mult decât ceea ce îi este necesar trupului pentru a rămâne sănătos. Allah Preaînaltul spune:
“O, fii ai lui Adam! Luaţi-vă gătelile voastre la toate locurile de rugăciune! Mâncaţi şi beţi, însă nu întreceţi măsura, fiindcă El nu-I iubeşte pe cei care întrec măsura!” [Coran, 7:31]
Islamul îi cere persoanei să trăiască într-un mod conservator, fapt care poate fi observat şi din următoarea relatare profetică:
“Trei bărbaţi au venit la casele soţiilor Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pentru a întreba despre modul în care acesta se implică în actele de adorare. Când au aflat cum este acesta, ei au considerat că actele lor de adorare sunt nesemnificative şi au spus: «Unde suntem noi în comparaţie cu Profetul când lui i-au fost iertate păcatele cele trecute şi păcatele viitoare!» Unul dintre ei a spus: «Vreau să îmi petrec toată viaţa în Rugăciune şi să nu mai dorm niciodată.» Un al doilea a spus: «Vreau să ţin Post tot timpul şi să nu îl mai întrerup deloc.» Cel de al treilea a spus: «Mă voi abţine de la orice relaţie cu vreo femeie şi nu mă voi căsători niciodată.» Auzind acestea, Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a spus: «Pe Allah, eu mă tem de Allah mai mult ca voi şi, dintre voi, eu sunt cel mai supus Lui, însă totuşi ţin Post şi îl întrerup, fac Rugăciuni şi dorm noaptea şi mă căsătoresc. Aşa că cel ce se depărtează de la calea mea, nu este de-al meu.»” (Bukhari şi Muslim)
Având în vedere că legea islamică este ultima dintre legile cereşti şi încheietoarea acestora cuprinzând toate învăţămintele Divine, potrivite tuturor timpurilor şi locurilor, Allah a prescris pentru aceasta dăinuirea până ce Allah va sfârşi Pământul şi pe cei ce se află pe el. Allah a promis că El va fi cel care o va proteja, spre deosebire de celelalte legi anterioare, nelăsând ca ea să fie afectată de vreo modificare sau schimbare.
De asemenea, şi în ceea ce priveşte Coranul, care stă la baza legii islamice, Allah a promis să îl protejeze pentru a nu fi adăugat nimic nou în interiorul său şi pentru ca nimic să nu fie scos din interiorul acestuia. Coranul este considerat a fi miracolul dăinuitor şi veşnic pogorât Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), deosebindu-se astfel de miracolele profeţilor de dinaintea sa, care se încheiau odată cu sfârşirea timpului lor, fiind un indiciu al adevărului mesajului lor, adresându-se numai celor care le fuseseră martori. Coranul însă este un miracol care va dăinui până la sosirea Ceasului de Apoi, mărturisind adevărul Profeţiei lui Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Allah Preaînaltul spune:
“Într-adevăr, Noi am pogorât Coranul şi Noi îi vom fi păzitori!” [Coran, 15:9]
Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
“... un grup din comunitatea mea (Ummah) va continua să lupte pentru adevăr şi să fie învingător, iar cei care li se vor opune nu vor putea să le facă rău (şi ei vor face aceasta) până când Porunca lui Allah se va împlini.” (Ibn Majah)
Islamul este un mod complet de viaţă, care cuprinde totalitatea aspectelor vieţii umane. El a venit cu reglementări şi legi capabile să instaureze o societate superioară, ideală. Astfel, niciun aspect al vieţii umane nu a fost lăsat deoparte, aducând rezolvări pentru nivelul spiritual sau material, religios sau laic, individual sau general, cu o modalitate ideală de exercitare. Allah Preaînaltul spune:
“Şi (vesteşte oamenilor) Ziua în care vom ridica din fiecare comunitate un martor împotriva lor chiar dintre ei! Noi te vom aduce pe tine martor împotriva acestora. Şi Noi ţi-am trimis ţie Cartea ca tâlcuire pentru toate lucrurile, călăuză, îndurare şi bună vestire pentru musulmani.” [Coran, 16:89]
Islamul organizează şi sistematizează relaţiei dreptcredinciosului musulman cu Domnul său şi cu societatea din care face parte, precum şi cu lumea care îl înconjoară. Dintre cele ce indică această generalitate a islamului şi interesul acestuia chiar şi pentru cele mai mici detalii comportamentale legate de viaţa omului sunt cuvintele Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care a spus:
“Credinţa este împărţită în şaptezeci de ramuri, cea mai bună dintre ele este formula «Lā ilāha ill Allah! – Nu există altă Divinitate în afară de Allah!», iar cea mai mică dintre ele este îndepărtarea a ceva dăunător de pe un drum public.” (Bukhari şi Muslim)
În virtutea acestei generalităţi, islamul a devenit deţinătorul unor caracteristici alese, precum:
Instaurarea unei siguranţe generale, aceasta fiind o altă caracteristică ce decurge din caracterul general al islamului, iar dintre nivelele acesteia amintim:
Tot în acest sens a fost de asemenea instituită obligativitatea spălării integrale a corpului după întreţinerea de relaţii sexuale. Allah Preaînaltul spune:
“Spune: «Să vă vestesc eu despre ceva şi mai rău decât aceasta, ca răsplată de la Allah? Aceia pe care i-a blestemat Allah şi pe care s-a mâniat şi i-a prefăcut pe unii dintre ei în maimuţe şi în porci, ca şi cei care l-au adorat pe Taghut, aceia au un loc şi mai rău şi sunt mai departe de calea cea dreaptă!»” [Coran, 5:60]
politeism – Allah Preaînaltul spune:“Adoraţi-L pe Allah şi nu-I asociaţi Lui nimic!...” [Coran, 4:36]
de ipocrizie – Allah Preaînaltul spune:“Şi nu îndemna la hrănirea sărmanului. ~ Şi vai acelora care fac rugăciunea ~ Fiind fără de grijă faţă de rugăciunea lor.” [Coran, 107:3-5]
de aroganţă – Allah Preaînaltul spune:“Fii cumpătat în mersul tău şi scoboară glasul tău, căci cel mai urât dintre toate este glasul măgarului!” [Coran, 31:19]
de invidie – Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:“Invidia şi gelozia mistuie faptele bune, la fel cum focul mistuie lemnul” (Abu Dawud)
de mândrie – Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:“„«Cel care are în inima sa mândrie, cât greutatea unui bob de muştar, nu va intra în Paradis.» O persoana (dintre cei ce ascultau) a spus: «Omului îi place ca haina lui să fie bună şi pantofii să fie buni.» Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a remarcat: «Cu adevărat Allah este Frumos şi El iubeşte frumosul. Cel mândru dispreţuieşte adevărul (din îngâmfare) şi îi dispreţuieşte pe oameni.»” (Muslim)
Islamul este religia celor mai înalte şi mai bune maniere. Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
“M-a înzestrat pe mine Allah cu cele mai bune maniere şi a perfecţionat manierele mele.” (Albani)
Vădind orientarea generală de care este condus un musulman în relaţionările sale cu societatea în care trăieşte şi cu ceilalţi oameni, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
“Evită lucrurile interzise şi te vei afla printre cei care Îl ascultă pe Allah. Fii mulţumit cu cele pe care Allah te-a binecuvântat şi vei fi cel mai bogat dintre oameni! Fii bun cu vecinul tău şi vei fi tu dintre dreptcredincioşi! Iubeşte pentru ceilalţi oameni ceea ce iubeşti şi pentru tine însuţi şi vei fi tu musulman! Nu îţi face un obicei din a râde mult (fără de rost), căci râsul exagerat (fără de rost) ucide inima.” (Tirmidhi)
Totodată, pentru întărirea acestei îndrumări în sufletele dreptcredincioşilor, au fost evidenţiate şi consecinţele negative pe care le pot atrage asupra lor cei care se abat de la aceasta. Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
“Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a întrebat: «Ştiţi cine este sărac?» Ei, companionii (Allah să fie mulţumit de ei!) au spus: «Omul sărac dintre noi este cel care nu are nici dirham şi nici altă bogăţie.» El, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Cel sărac din Umma mea va fi acela care în Ziua Judecăţii va veni cu Rugăciunile, Posturile şi Zakat-ul, dar (el se va considera sărac în acea Zi, epuizându-şi fondurile de virtuţi) din moment ce el a încălcat drepturile altora, a calomniat, a consumat ilegal averea altora, a vărsat sângele altora şi a lovit pe alţii, şi virtuţile sale vor fi înscrise în favoarea altcuiva (cel care a suferit de mâna lui). Şi dacă faptele sale bune vor fi prea puţine pentru a şterge faptele rele, atunci păcatele sale vor fi înscrise (în cartea sa) şi astfel, el va fi aruncat în focul Iadului.»” (Muslim)
Islamul, prin intermediul acestei orientări şi a acestei îndrumări tinde spre o societate unitară şi empatică, construită pe iubirea şi interesul pentru binele celuilalt; căci islamul este religia caracterelor înalte şi a bunelor maniere în sens general, atât în raport cu Allah, cât şi cu Profetul Său (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi cu oamenii în totalitatea lor. Allah Preaînaltul spune:
“O, voi cei care credeţi! Să nu râdă un neam de alt neam, care s-ar putea să fie mai bun decât el, nici femeile (să nu râdă) de alte femei, care s-ar putea să fie mai bune decât ele! Nu vă ocărâţi şi nu vă batjocoriţi cu porecle unii pe alţii. Ce rău este numele urât şi ruşinos, după credinţă! Iar cei care nu se căiesc, aceia sunt nelegiuiţi. ~ O, voi cei care credeţi! Feriţi-vă cu străşnicie de bănuieli, căci unele bănuieli sunt păcat! Nu vă iscodiţi şi nu vă ponegriţi unii pe alţii! Oare voieşte vreunul dintre voi să mănânce carnea fratelui său mort? (Nu!) Voi aţi urât aceasta! Şi fiţi cu frică de Allah, fiindcă Allah este Tawwāb (Primitor de căinţă), Rahiim (Îndurător).” [Coran, 49:11-12]
Islamul este religia siguranţei şi a dreptăţii între musulman şi Domnul lor, precum şi între el şi ceilalţi oameni. Allah Preaînaltul spune:
“Allah vă porunceşte să daţi înapoi stăpânilor lor lucrurile încredinţate, iar dacă judecaţi între oameni, să judecaţi cu dreptate! Cât de minunat este acest lucru la care vă povăţuieşte Allah! Allah este Samiiʻ (Care aude totul), Basiir (Care vede totul)! [Coran, 4:58]
De asemenea, islamul este religia sincerităţii. Allah Preaînaltul spune:
“O, voi cei care credeţi! Temeţi-vă de Allah şi fiţi cu cei iubitori de adevăr!” [Coran, 9:119]
Mai mult decât atât, islamul este religia loialităţii. Allah Preaînaltul spune:
“O, voi cei care credeţi! Ţineţi-vă cu statornicie învoielile! Vă este îngăduită vouă (să mâncaţi carne de) vita, în afară de ceea ce vi s-a prescris. Nu vă este îngăduit vânatul pe timpul Pelerinajului (cât timp sunteţi în starea de ihram)! Allah orânduieşte ceea ce El voieşte.” [Coran, 5:1]
De asemenea, Islamul este religia bunătăţii şi a sensibilităţii. Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!):
“Bunătatea nu se găseşte în orice dar adăugat, înfrumuseţează, iar dacă este retrasă din orice, urâţeşte.” (Muslim)
Islamul este religia iubirii, a dragostei şi a afecţiunii. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
“Niciunul dintre voi nu este cu adevărat credincios până când nu iubeşte pentru fratele său ceea ce iubeşte pentru sine.” (Bukhari)
Legislaţia islamică a lărgit sfera răspândirii acestor fapte alese, caractere şi maniere înalte prin diferite metode, iar dintre acestea amintim:
“Acelora care nu cred, nu le vor fi de folos nici averile lor şi nici copiii lor la Allah întru nimic. Aceştia vor fi vreascuri pentru Foc.” [Coran, 3:110]
“Jur pe timp! ~ Că omul va fi în pierdere, ~ Afară de aceia care cred şi împlinesc fapte bune şi se îndeamnă unul pe altul către Adevăr şi se îndeamnă unul pe altul la răbdare.” [Coran, 103:1-3]
Ce este Islamul?
Dragă cititorule